Daca tot te invarţi pe-aici, hai să-ţi propun un pact in 3 pasi din care ai de cîştigat o carte cel putin interesanta, pe numele ei „Efectele publicitatii”. Nu, trebuie să-ţi vinzi sufletul, ci trebuie doar:

1. sa ai pe blogul tau ultimele 5 anunturi de pe jobinmarketing.ro ( preluate prin RSS , aici vezi cum se instaleaza )
2. sa scrii la tine pe blog SAU sa scrii in comentarii la pagina concursului: Care este campania romaneasca (brandul poate fi strain, dar campania sa se desfasoare in Romania) care a profitat in cel mai creativ mod de conceptul de „Mos Craciun” ?
3. sa lasi un comentariu la pagina pe care se desfasoara concursul (cu link spre blogul tau, daca e cazul) pentru a intra in competitie.

Concursul se adreseaza specialistilor si studentilor in marketing si comunicare dar concursul este deschis tuturor (bloggerilor).

Nu este impusa o perioada minima pentru care sa afisati anunturile de pe jobinmarketing (dar ar fi bine ca aceasta sa fie o perioada cat mai mare).

Exista 5 premii a cate un exemplar „Efectele Publicitatii”. Fiecare participant poate castiga maxim 1 premiu.
Castigatorii sunt alesi de un juriu format din organizator si partenerii concursului. Juriul va nota cu note de la 1 la 5 fiecare raspuns care va include motivul spus de tine pentru care acea campanie este cea mai creativa. Cei care au punctajul cel mai mare castiga. Castigatorii vor fi contactati la adresa de email cu care se inscriu atunci cand lasa comentariu.

Concursul se desfasoara intre 22 si 31 decembrie 2008 si se accepta inscrieri prin lasarea unui comentariu la pagina concursului.
In prima saptamana din 2009 raspunsurile vor fi jurizate iar castigatorii vor fi anuntati.

Parteneri:
IAA Romania (sponsor), AdCritics.ro, AdKiller.ro, StudentLaMarketing.com, asdMARK (Asociatia studentilor din marketing), BasicMarketing.ro.

Acestea fiind zise, sinapse trainice şi muşchi în degete. Succes!

Vodafone are o idee interesată în a-şi promova produsele, şi anume aceea de a scoate lumea-n stradă şi a-i pune să facă lucruri împreună, toţi laolaltă, grămadă, mulţi. Nu e deloc rea ideea pentru o companie ce trăieşte din interacţiunea umană.

Dar totuşi, chiar tot ce facem facem numai în stradă de-acum?

Ok, am înţeles, în vară era cald. Aşa că toată lumea lăsa şedinţele baltă – o să fie daţi afară, nu contează; lasă lumea mîncarea pe foc, vasele-n chuivetă – o să curgă peste tot în bucătărie, inundă şi vecinul de jos, n-are importanţă; lasă maşina-n intersecţie – îşi iau amendă, ori le fură maşinile, ori le ridică poliţia, bun aşa. Nu cotează toate astea, că trebuie să ne dezbrăcăm cu toţii în chiloţi, să alergăm spre apă şi să ne bălăcim frumos cu toţii. Îmrepună.

La Europene, un băiat s-a apucat să mîzgălească străzi şi maşini prin Braşov, pentru ca alţii să stea ţepeni în punctele alea şi să-ntindă o panglică roşie. Mai contează că o să-şi ăia bătaie de la proprietari, c-o să-şi ia amendă că se urcă pe unde se trezesc, de parcă ar fi maimuţe? Lasă, să scriem noi Hai România din pănglicuţă colorată. Împreună. (Iar România n-a făcut nici o brînză la Europene, aşa că v-aţi cocoţat ca ridicolii degeaba!)

Prin toamnă, mai mulţi băieţi s-au apucat să lipească pe străzi cîte două beţe de tobe. Păi da, că aşa e frumos, să ia lumea şi să bocăne peste tot mai ceva ca ultraşii de pe stadioane. Bine, nici acum nu am înţeles cum i-au lipit ăluia beţele de oglinda retrovizoare DIN maşină, dar mă rog. Dar lasă că e bine aşa, să nu mai poată dormi lumea, să nu mai poată studenţii învăţa pentru examene, că noi trebuie să batem beţele. Na, dacă bate unu’, hai să batem toţi, doar n-oi fi eu mai prost! Împreună.

Mai nou, au început să împartă cutii cu bulgări de zăpadă. Ce frumooos! Hai să ne comportăm cu toţii ca „bagabonţii” şi cocalarii care iarna nu au plăcere mai mare decît aceea de a arunca bulgări îngheţaţi în feţele fetelor. Cea mai eficientă metodă de agăţare, garantat! Deci hai să dăm ca chiorii cu bulgări unul în altul, că nu contează că unul se duce la un interviu pentru un job şi o să-l ia angajatorul de fraier că vine cu hainele ude, că altul e mai bolnăvicios şi o să facă gripă, că altcineva o să primească un bulgăre în ochi. Hai să ne simţim bine, să ne batem cu zăpadă pînă ne învineţim cu toţii. Împreună.

Şi acum o să ghicesc ce-o să scoată Vodafone mai încolo. Mai exact pe la începutul lui februarie, în preajma Valentine’s Day: lumea o să iasă din casă şi-o să găsească lipite pe maşini, pe geamuri, pe scaunele din tramvaie şi autobuze – mai exact peste tot, ca şi pînă acum – pacheţele colorate şi aromate de prezervative. Că na, e Valentine, e cu dragoste, cu amor, cu alea-alea, deci hai, toată lumea, cum aţi învăţat din reclamele anterioare. Împreună.

Da, ştie toată lumea că reclamele se fură! De regulă se fură de la străini, că nu tot românu’ e la curent cu reclamele şi campaniile de succes din afară. Dar pe aceeaşi piaţă (românească) să bagi la interval de cîteva luni clipuri pe aceeaşi idee… nu e de bine.

Păi mai întîi avem noul Subaru Forester care a avut o campanie şi TV şi în presa scrisă mergînd pe ideea că toată lumea e de fapt plată dintr-un Forester, că nu e diferenţă între deal şi vale.

Şi acum vin tipii de la Jeep cu filmuleţul ăsta.

Da. ştiu, nu e chiar pe faţă. Dar ideea principală folosită e aceeaşi. Că ce bine e în SUV, totul este plat şi eu merg pe coclauri ca pe autostradă. A, stai, că la noi nu prea este autostradă.

Dar hai, dom’le, chiar nu mai aveţi idei? Chiar asta e singura calitate a unui SUV? Adaptaţi şi voi clipurile la piaţa locală folosind idei de genul:

• cîţi oameni poate să calce pe plajă pe minut dacă merg aşa, lejer, cu un 50 la oră?
• pot să ocup cel puţin două locuri de parcare?
• dacă-l las în intersecţie, încurc măcar o bandă?
• ştie să meargă pe linia de tramvai?
• dacă îl urc pe-un Matiz, face pană?
• se asortează la Vuitonu gagicii?
• dar la Vertuu cocalarului?

Hai băieţi şi fete din agenţii, lăsaţi prostiile învăţate-n şcoală şi adaptaţi-vă odată, şi luaţi şi compuneţi reclame aşa cum trebuie, ce naiba?

Ce poate fi mai frumos decît să stai liniştită cu familia la mare, la o terasă, beţi tu un suc, soţul o bere, o îngheţată lui ăla micu’, soare, linişte, nu tu trafic, nu tu muncă? Şi, ca la orice ieşire la terasă, la un moment dat te taie-o… jale şi-o durere, inventezi o scuză cum că trebuie plătită lumina (come on, în mijlocul vacanţei ţie-ţi arde de facturi, dar hai, treacă!) şi pleci fără să mai întorci capul.

Şi fix atunci apare Liviu de la BCR, care stă şi-ascultă pe sub mese converaţiile oamenilor! Neam prost, cum ne-a obişnuit deja, nu dă bună ziua, nu se prezintă, pac! sare cu textul: „Darrrrrr…. ştiţi că…. puteţi plăti şi online şi aşa şi nu ştiu cum!”. Ceva de genul: „Auzi, mă, femeie, tu pe cine dracu’ îţi închipui că minţi, ha? Zi naibii ce şustă ai şi lasă vrăjeala!”. Mai avea puţin şi o trîntea pe biata duduie înapoi în scaun şi stătea lîngă ea pînă plătea cu telefonul.

Fir-ai tu să fii de măgar, ce te bagi măi în treaba femeii? Lasă că şi atunci cînd o să încerci tu să prosteşti o fată cu „vii pînă sus la mine să bem o cafea?” o să iasă femeia din uşa blocului să-ţi zică: „Darrrrr… ştii, zgîrcitule, că mai bine poţi să duci fata la Starbucks? Şi dup-aia te ducisingur sus, faci un duş rece şi-ţi trece!”.

Dacă vreodată în viaţa voastră v-a trecut prin cap să vă opriţi din activităţile cotidiene şi importante pentru a medita la modalităţi inedite pentru a păzi diferite… chestii, atunci probabil că v-aţi gândit şi la ceea ce urmează să vă povestesc în continuare.

La ce vă gândiţi atunci când auziţi despre o firmă „de pază şi protecţie”? Cam cum arată persoanele care lucrează acolo? Nu ştiu le ce vă gândiţi voi (sau, în fine… am o idee), dar mie îmi apare în minte imaginea unui tip aşa, foarte bine făcut, cu o faţă etern supărată, eventual şi cu ceva cicatrice (dobândită în urma unei altercaţii fioroase cu o sută de hoţi în acelaşi timp sau atunci când s-a confruntat cu ceva puşcăriaş proaspăt evadat şi păzit de zece pitbull-i), gata oricând să reacţioneze în cel mai înfricoşător mod posibil chiar şi când o muscă îndrăzneşte să-i băzăie pe la urechi, gata oricând să scoată un răget de luptă şi, mai ales, atât de plin de încredere în propriile-i forţe, încât ideea că cea mai eficientă armă de „pază şi protecţie” este pumnul şi numai pumnul (propriu) este una cu care a crescut de mic, eventual o avea încorporată la naştere.

Ok. Ne-am creat imaginea, da? Îl vedeţi şi voi, da? Îi vedeţi privirea? Pumnul? Bun. Acum că fiecare dintre noi îl are în minte, o să vă rog să-i puneţi în mână (da, da, în mâna aceea fioroasă, gata oricând să-şi încleşteze degetele sub formă de pumn) un baton de salam. Cât de nemilos pare acum, heh?

Pentru că, doamnelor şi domnilor, mai nou (sau poate că nu atât de nou şi sunt eu ignorantă) Kosarom este numele unei firme de pază şi protecţie. Cât de gândită vi se pare această mişcare? Foarte. Cea mai.

Nu ştiu dacă această firmă chiar face parte din Grupul de Firme Kosarom, „unul dintre cele mai importante din Moldova şi unul din liderii producerii şi procesării cărnii din România, cunoscut şi apreciat pentru calitatea produselor sale la nivel naţional” (conform e-jobs) sau “Prima firmă din industria alimentară din România privatizată în anul 1992 prin Programul Pilot de Privatizare al Guvernului, coroborat cu organismele Europene” (conform site-ului lor); dar, oricum ar fi, sunt plină de încântare cu privire la această poziţionare.

Dintr-o dată, orice carte despre acest subiect pe care am citit-o vreodată în viaţa mea devine useless în faţa realităţii. Eu dacă aş fi administrator de firmă şi aş primit o ofertă ca firma să-mi fie păzită şi protejată de cei de la Kosarom, în capul meu s-ar produce următorul monolog: “Kosarom nu-s ăia cu salamu’? Ăia cu salamu’ vor să mă păzească? Oare vreau să fiu păzit de ăia cu salamu’? Şi cum o să mă păzească? Cu salamu’?”.

Nu ştiu, poate chiar gândesc eu greşit, poate chiar teoriile nu se pliază întotdeauna pe realitate şi poate numele Kosarom este deja un brand atât de puternic încât poate fi folosit pentru a vinde orice. Sau poate că, în mintea consumatorului, numele de Kosarom nu apare neapărat lângă imaginea unui baton de salam. Poate doar în mintea mea. Sau poate că targetul acestei firme de pază şi protecţie sunt administratorii de firmă cu un IQ atât de… într-un fel care să le permită să fie încântaţi de această asociere inedită pentru mintea mea.

Cine să-i mai înţeleagă?

Foto: dustinj

Pare-se că în lume există mai multe afişe dintr-astea cu minunatele cărămizi puse în capul elefantului. Problema e că toate sînt puse la fel. Iar din moment ce au fost văzute şi în Iaşi şi în Bacău, putem presupune că n-a participat aceeaşi echipă de profesionişti la montarea lor, ci ar fi vorba de o primă fază de (semi-)teasing a unei campanii mai ample. Dacă e într-adevăr aşa, şi poate chiar e, problema e că românul de rînd ştie cum se lucrează la noi în ţară, şi oricine e îndreptăţit să dea vina pe ăia de le-au montat.

Anyway, aşteptăm cu interes şi continuarea. Oare în faza următoare or să le rotească pe orizontală?

Da, da, „baton” is the new cool word. NOT! Dacă nu ştiţi despre ce vorbesc, intraţi aici. Dacă ştiţi despre ce vorbesc, nu mai intraţi acolo; staţi aici şi citiţi în continuare.

Dacă aţi fi un print uriaş în centrul Bucureştiului ce ar trebui să aveţi pe dumneavoastră pentru a nu vă face de râs în totalitate? Simplu: orice (nu chiar orice) în afară de trei oameni proşti prostindu-se cu mândrie în suflete că apar acolo, pe dumneavoastră, printul uriaş din centrul Bucureştiului.

First thing’s first: „baton”. Not such a clever word. Mă face să mă gândesc la prostii. Fireşte, eu s-ar putea să nu fiu ca majoritatea oamenilor. Majoritatea oamenilor s-ar putea să nu se gândească la chestii în strânsă legătură cu acţiunea ce atât de minunat poate fi săvârşită folosindu-te de hârtie igienică. Majoritatea oamenilor chiar pot să se gândească la un lucru lunguieţ şi maro, uşor cilindric, dar, totuşi colţuros. Cu gust de ciocolată.

Să vorbim, totuşi, despre viziunea mea.

Dintr-o dată, viziunea mea oferă o perspectivă nouă asupra printului anonim (deocamdată). Trecând peste faptul că scrisul ăla contorsionat este hidos şi nefiresc de… în formă de cuvânt strigat care iese din gura fiecărei umbre, toate umbrele pot fi interpretate în baza viziunii mele:

Există o acţiune centrală care se concentrează în jurul umbrei „ciocolată” care este evident că se chinuie. Se chinuie atât de mult încât se pare că îşi spune ei înseşi cuvinte pentru a-şi induce o anumită stare care să-i faciliteze… treaba. Celelalte două umbre prietene, „biscuit” şi „caramel”, se străduiesc şi ele să îi faciliteze treaba. Astfel, umbra „biscuit” îi întinde o bucată de hârtie igienică (noi, oamenii care nu suntem umbre, nu vedem asta, dar aşa îmi spune mie viziunea), în timp ce umbra „caramel” stă drept paravan pentru a camufla schimbul de hârtie igienică între „biscuit” şi „ciocolată”, acesta fiind şi motivul pentru care prietenia dintre ei se numeşte „baton”.

Simplu, nu?

Abia aştept să văd care sunt câştigătorii. Îmi frec palmele numai la trecerea acestui gând prin capul meu.

Uite cum se duc naibii banii de campanie ai unei companii. Te laşi în baza ălora de la firma de afişe care, vorba ăia, se pricep, na, doar fac asta de ceva vreme.

Dar cum dracu’ să te-apuci, măi, să lipeşti un afiş cu capu’n jos, că aşa ţi se pare că ar avea sens? Băi, zoofilu’ lu’ tata, băi Tilică de-ai pus afişul ăsta, tu ai aşa, un fetiş cu elefanţi şi ai vrut ca de fiecare dată cînd treci pe lîngă afişul lipit de tine să te poţi uita lasciv în ochii lui, nu? Şi ce dacă omul nu poate să citească nimic de pe afiş, că e cu fundu-n sus, nu mai are nici un sens textul în condiţiile în care imaginea e invers, lasă, elefantul să dea frumos în poză!

Am văzut că băieţii de la Campofrio nu s-au învăţat minte. Ei încă n-au priceput că sînt de-a dreptul jalnici cu reclama aia a lor cu mezelul de aur.

Unu: e fix acelaşi spot pe care l-au folosit şi acum doi-trei ani cînd au băgat prima dată promoţia cu lănţişoare-n mezel. Să înţeleg că nu prea s-a dat salamu’ şi n-au mai avut bani de unul nou?

A doua la mînă: cei de la Zaraza le-au spus-o clar că-s de cacao şi ei şi cei cărora care pun botul la mega-promoţia lor. Mă întreb dacă cei care cumpără salamul pentru aur îl iau măcar pe şest, ca să nu-i rîdă lumea în supermarket, sau merg mîndri cu lista de promoţii în mînă şi bifează: chipsuri pentru un set de şosete desperecheate am luat, suc pentru background de telefon cu “Eshti sexxxy” am luat, mai trebuie parizerul cu aur şi iaurtul pentru şerveţele de masă cu poza lui Michael Jackson.

Punem pariu că dacă un tănău găseşte o literă dintr-asta de aur în salam, dar îşi rupe un dinte într-însa, o să se bucure de aur şi n-o săi pară rău de dinte?

Dap, într-un final a dat dracu’ şi s-a lansat la apa de pe tastatură AdKiller. L-am ţinut înţărcat cîteva luni, l-am făcut să uite tot ce-a învăţat la şcoală (mai puţin gramatica), i-am scos din cap bunele maniere, respectul şi ultima fărîmă de bun simţ. Cu alte cuvinte l-am făcut cît se poate de al dracu’! L-am mai frezat un pic, l-am spălat şi dat cu gel şi l-am scos în lume.

Aşa că, din cînd în cînd, pe AdKiller.ro, Drac cel roşu îşi va scoate din beci lopata şi tîrnăcopul şi se va apuca nu de săpat, ci de dat peste ochi, de pus piedică pe stradă şi de tăiat picioarele de la scaun reclamelor stupide, cretine şi de prost gust.

S-auzim de bine! Not!