Ce poate fi mai frumos decît să stai liniştită cu familia la mare, la o terasă, beţi tu un suc, soţul o bere, o îngheţată lui ăla micu’, soare, linişte, nu tu trafic, nu tu muncă? Şi, ca la orice ieşire la terasă, la un moment dat te taie-o… jale şi-o durere, inventezi o scuză cum că trebuie plătită lumina (come on, în mijlocul vacanţei ţie-ţi arde de facturi, dar hai, treacă!) şi pleci fără să mai întorci capul.

Şi fix atunci apare Liviu de la BCR, care stă şi-ascultă pe sub mese converaţiile oamenilor! Neam prost, cum ne-a obişnuit deja, nu dă bună ziua, nu se prezintă, pac! sare cu textul: „Darrrrrr…. ştiţi că…. puteţi plăti şi online şi aşa şi nu ştiu cum!”. Ceva de genul: „Auzi, mă, femeie, tu pe cine dracu’ îţi închipui că minţi, ha? Zi naibii ce şustă ai şi lasă vrăjeala!”. Mai avea puţin şi o trîntea pe biata duduie înapoi în scaun şi stătea lîngă ea pînă plătea cu telefonul.

Fir-ai tu să fii de măgar, ce te bagi măi în treaba femeii? Lasă că şi atunci cînd o să încerci tu să prosteşti o fată cu „vii pînă sus la mine să bem o cafea?” o să iasă femeia din uşa blocului să-ţi zică: „Darrrrr… ştii, zgîrcitule, că mai bine poţi să duci fata la Starbucks? Şi dup-aia te ducisingur sus, faci un duş rece şi-ţi trece!”.